15 APRILIE – ZIUA ALIANȚEI EVANGHELICE DIN ROMÂNIA

ALIANTA EVANGHELICA DIN ROMANIA - LOGO OFICIAL

Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.
V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi…
(1 Corinteni 15:1-4)

În fiecare an, în prima duminică de după Marea Sărbătoare a Învierii Domnului Isus Hristos, sărbătorim Ziua Alianței Evanghelice din România. Anul acesta, pornind de la textul din 1 Corinteni 15:1-4, credincioșii baptiști, creștini după Evanghelie și penticostali, se bucură împreună de aceeași Evanghelie prin care am fost mântuiți, după care ne definim credința și trăirea și pe care o mărturisim tuturor oamenilor.

Chiar dacă există diferențe de interpretare asupra unor puține pasaje din Sfânta Scriptură, ele se exprimă în dragoste, smerenie și într-o binecuvântată părtășie cu toți aceia care au fost chemați la aceeași credință, de același Domn și care au fost botezați de același Duh Sfânt, ca să formeze Trupul lui Hristos, Biserica Sa. Credincioșii evanghelici sunt uniți și sunt una în acest Trup, iar Duhul Sfânt este Acela care aduce unitate și pe care noi, credincioșii, suntem chemați să o păstrăm prin legătura păcii.

În același timp, Îl mărturisim pe Același Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Acela care, în deplina unitate din Sfânta Trinitate, după ce a făcut cerurile și pământul, marea și toate câte au venit în existență prin Cuvântul Său, a făcut pe om după chipul și asemănarea Lui, parte bărbătească și parte femeiască. Iar apoi a întocmit prima familie, din care se trag toate familiile pământului și care, astăzi, în ciuda atâtor atacuri ale diavolului și slujitorilor lui, stă drept mărturie a dragostei lui Dumnezeu față de om.
Iar familia creștină are astăzi datoria, mai mult ca oricând, să rămână o dovadă vie, până la sfârșitul veacurilor, a planului lui Dumnezeu de a aduce viață în lume, iar apoi, prin grija părinților, de a crește și a educa pe copii.

Din această cauză, noi, evanghelicii, alături de mai bine de 3 milioane de români,
am semnat pentru organizarea unui Referendum de modificare a articolului 48 din Constituție, prin care familia să fie definită ca „unirea, prin căsătorie, dintre UN BĂRBAT și O FEMEIE”. De aceea, duminică, 15 aprilie 2018, să organizăm împreună evenimente evanghelice, să ne vizităm unii pe alții, să mărturisim împreună, în Casele de Rugăciune și oriunde este posibil, darul pocăinței și al credinței, al întoarcerii la Dumnezeu a cât mai multor români.

România are nevoie de Evanghelie și de evanghelici, astăzi și acum!

„…dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.” (2 Cronici 7:14)

Așa să ne ajute Dumnezeu!

*Rugăm să distribuiți acest material la cât mai mulți creștini.

Președinte
Viorel IUGA

Vicepreședinte
Ioan MOLDOVAN

Secretar General
Virgil ACHIHAI

15 APRILIE - ZIUA ALIANTEI EVANGHELICE DIN ROMANIA

INTERVIU ACORDAT DE PASTORUL NELU PEIA CU ANI ÎN URMĂ
DESPRE ÎNCEPUTURILE ALIANȚEI EVANGHELICE DIN ROMÂNIA:

Reclame
Acest articol a fost publicat în COMUNICATE, LUPTA PENTRU SFINȚIREA NAȚIUNII ROMÂNE și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

EXPRIMĂ-ȚI PĂREREA DAR FII LA OBIECT!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.