FAMILIA FURDUI CU CEI SAPTE COPII PRELUATI ABUZIV DE AUTORITATILE GERMANE

ALIANȚA EVANGHELICĂ INVITĂ CREȘTINII LA RUGĂCIUNE PENTRU FAMILIA FURDUI

FAMILIA FURDUI CU CEI SAPTE COPII PRELUATI ABUZIV DE AUTORITATILE GERMANE

COMUNICAT

În urma analizei din această săptămână, conducerea Alianței Evanghelice din România aduce la cunoștința opiniei publice intervenția brutală a autorităților publice din Hanovra în familia Furdui Petre și Camelia prin faptul că le-au luat cei șapte copii.

Camelia și Petre Furdui sunt doi tineri români care au mers la lucru în Spania, unde s-au cunoscut și s-au căsătorit, iar ulterior s-au stabilit în Germania. Au împreună șapte copii, fiind o familie creștină care se străduiesc să-și educe copiii în învățătura Sfintelor Scripturi. În urma unor acuzații, cei șapte copii au fost luați din familie de către Serviciul Protecția Copilului din Hanovra iar acum se cere în instanță decăderea din drepturi a părinților.

Alianța Evanghelică din România invită toate bisericile și pe toți credincioșii indiferent de confesiune, să vină înaintea lui Dumnezeu în rugăciune pentru ca Serviciul Protecția Copilului din Hanovra să le restituie familiei Furdui Petre și Camelia cei șapte copii pe care i-au luat abuziv.

Totodată, Alianța Evanghelică din România se adresează respectuos tuturor oamenilor de bine care citesc acest mesaj și care se află în poziții de autoritate publică să intervină pentru soluționarea favorabilă a acestui caz.

Dumnezeu să binecuvânteze România și familiile Românilor oriunde s-ar afla!

EXPRIMĂ-ȚI PĂREREA DAR FII LA OBIECT!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.