Arhive etichetă: guvern

ALIANȚA EVANGHELICĂ APRECIAZĂ DECIZIA GUVERNULUI CIOLOȘ DE A SE IMPLICA ÎN SOLUȚIONAREA FAVORABILĂ A CAZULUI BODNARIU

COMUNICAT

Nr.3 din 12 ianuarie 2016

Către: GUVERNUL ROMÂNIEI
Domnului Prim-Ministru, Dacian CIOLOȘ

Stimate Domnule Prim-Ministru,

În numele Alianței Evanghelice din România, formată din Cultul Creștin Baptist, Biserica Creștină după Evanghelie și Cultul Creștin Penticostal, ne exprimăm aprecierea deosebită față de decizia pe care ați luat-o astăzi, 12.01.2016, de a vă implica personal
în demersurile către autoritățile norvegiene în vederea soluționării favorabile a situației familiei Bodnariu.

Avem convingerea că atunci când cele mai înalte autorități ale statului român se implică în rezolvarea unor situații dificile ale românilor din diaspora, orice român de bună credință va aprecia acest lucru.

În același timp, neimplicarea autorităților române, considerăm că produce o stare de nemulțumire firească, din punctul nostru de vedere, față de aceia care, prin voința lui Dumnezeu și cu sprijin popular, ajung la guvernare. Suntem conștienți de faptul că rezolvarea situației familiei Bodnariu va necesita mult efort din partea tuturor.
Noi, în calitate de creștini evanghelici, vom continua să ne rugăm, să protestăm pașnic, să semnăm petiții, tot ceea ce legea ne permite.

De asemenea, ne dorim ca înalții demnitari ai statului român, ori de câte ori se ajunge în situații intolerabile, să adopte toate măsurile necesare pentru ca autoritățile centrale și locale ale statului român, ambasadele, consulatele, să susțină cauza dreaptă a cetățenilor români, oriunde ar fi ei.

Asigurându-vă de prețuirea noastră crescândă pentru ceea ce ați decis astăzi, ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze România, autoritățile române, conștienți fiind că într-o zi ne vom înfățișa cu toții înaintea Scaunului de judecată al lui Dumnezeu ca să dăm socoteală pentru acțiunile întreprinse de fiecare dintre noi în pozițiile vremelnice pe care le-am deținut în timpul vieții.

Cu deosebită considerație,

Președinte,
Viorel IUGA

Secretar General,
Virgil ACHIHAI

ALIANTA EVANGHELICA DIN ROMANIA APRECIAZA DECIZIA GUVERNULUI CIOLOS DE A SE IMPLICA IN SOLUTIONAREA FAVORABILA A CAZULUI BODNARIUGUVERNUL ROMANIEI - PALATUL VICTORIA