Arhive etichetă: crestini evanghelici

CHEMARE LA POST ȘI RUGĂCIUNE CA ROMÂNII SĂ PARTICIPE ȘI SĂ VOTEZE CU ÎNȚELEPCIUNE LA ALEGERILE PARLAMENTARE DIN 6 DECEMBRIE 2020

COMUNICATUL NR.18/20.11.2020

Către:

• Cultul Creștin Baptist – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România
• Biserica Creștină după Evanghelie – Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România
• Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România

CHEMARE LA RUGĂCIUNE ȘI POST

Dragi frați surori, membri în Alianța Evanghelică din România,

În aceste vremuri de pandemie când mesajul distanțării fizice este atât de prezent în spațiul public, vă chemăm să ne unim în rugăciune și post, în perioada 26-29 noiembrie 2020 pentru ca Dumnezeu să aducă trezire în conștiința românilor astfel încât să înțeleagă atât vremurile pe care le trăim, cât și responsabilitățile ce ne revin ca cetățeni ai României la votul pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie 2020.

Convinși că Dumnezeu se poate implica în prezentul și viitorul unei națiuni, vă îndemnăm să mijlociți în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, ca în Parlamentul României să fie aleși oameni care susțin valorile declarate ale Sfintei Scripturi, precum dreptatea, lupta pentru echitate socială, familia naturală, drepturile ființelor nenăscute încă, apărarea drepturilor religioase și a libertății de conștiință, respectul pentru persoana și demnitatea umană, cât și a educării unei noi generații care să înțeleagă necesitatea formării personalității umane ca ființă creată de Dumnezeu, atât biologic, cât și spiritual.

Îndemnăm ca fiecare biserică, în perioada acestor 4 zile de rugăciune, să aleagă o zi de post în care să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru țara noastră și pentru alegerile parlamentare. Biblia ne învață să ne rugăm pentru cei care sunt în conducerea țării:

Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri, pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.” (1 Timotei 2:1-3)

Dumnezeu să binecuvânteze România!
Comitetul Executiv al Alianței Evanghelice din România

comunicat alianta evanghelica chemare la post si rugaciune pentru alegerile din 6 decembrie 2020

ALIANȚA EVANGHELICĂ RESPINGE PROIECTUL DE LEGE PRIVIND „PARTENERIATUL CIVIL” ȘI CHEAMĂ TOȚI CREȘTINII EVANGHELICI SĂ PARTICIPE LA MARȘUL PENTRU VIAȚĂ 2017

COMUNICAT

Alianța Evanghelică din România, alcătuită din Cultul Creștin Baptist, Biserica Creștină după Evanghelie din România și Cultul Creştin Penticostal, a luat act de faptul că în Parlamentul României se tergiversează nepermis de mult adoptarea legii în legătură cu organizarea referendumului privind modificarea articolului 48 din Constituție cu privire la definirea familiei ca fiind uniunea între UN BĂRBAT și O FEMEIE.
În același timp, extrem de rapid, se discută în Comisii, proiectul de lege privind „parteneriatul civil”.

Alianța Evanghelică din România își reafirmă convingerea că familia este instituția sacră, întemeiată de Dumnezeu, ca unire dintre un bărbat și o femeie; de asemenea, că atât Biserica, dar și Statul, au datoria de a proteja și susține familia naturală ca unică bază pentru o societate normală și sănătoasă moral.

Ideea de „toleranță și egalitate” promovată prin „parteneriatul civil”, nu este decât o mare înșelătorie, care, odată legiferată, va deschide calea pentru alte legi care urmăresc să distrugă familia, așa cum a fost ea creată de Dumnezeu.

În baza convingerilor fundamentate pe valorile creștine definite de Sfânta Scriptură, pe sacralitatea vieții, de la concepere până la finalul ei, îndemnăm pe toți slujitorii duhovnicești și pe membrii Bisericilor din cadrul Alianței Evanghelice din România să sprijine activ, prin rugăciune, post, implicare în orice acțiune care să determine respingerea legii „parteneriatului civil”. De asemenea, să sprijine spiritual și prin participare, orice formă de manifestare publică a dedicării noastre pentru viață, familie, dreptate socială, inclusiv prin participarea la MARȘUL PENTRU VIAȚĂ 2017

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Președinte Viorel IUGA

Secretar General Virgil ACHIHAI

Vicepreședinte Ioan MOLDOVAN

https://docs.google.com/document/d/1zo72IYgBxkLA3zf-VrRNCU-KCR1AVtfphEp405TBXzI/edit

http://40.proviata.ro/